(1) Entitatea contractantă aplică parteneriatul pentru inovare atunci când identifică necesitatea dezvoltării și achiziției ulterioare a unui produs, serviciu sau a unor lucrări inovatoare, necesitate care nu poate fi satisfăcută de soluțiile disponibile pe piață la un anumit moment.
(2) În cuprinsul documentației de atribuire, entitatea contractantă descrie necesitățile cu privire la produsul, serviciul sau lucrările inovatoare care nu pot fi satisfăcute prin achiziția produselor, serviciilor sau lucrărilor disponibile pe piață la acel moment.
(3) În cadrul descrierii elementelor prevăzute la alin. (2), entitatea contractantă stabilește care sunt cerințele minime în legătură cu acestea pe care ofertele trebuie să le îndeplinească.
(4) Informațiile furnizate prin documentele achiziției trebuie să fie suficient de precise pentru a permite operatorilor economici să determine natura și obiectul soluției solicitate și, pe baza acestora, să decidă transmiterea unei solicitări de participare sau neparticiparea la procedura de atribuire.
(5) Entitatea contractantă poate decide să implementeze parteneriatul pentru inovare cu un singur partener sau cu mai mulți parteneri care desfășoară separat activități de cercetare și dezvoltare.
(6) Criteriile de atribuire utilizate în cazul parteneriatului pentru inovare sunt cel mai bun raport calitate-preț sau cel mai bun raport calitate-cost, prevăzute la art. 209 alin. (3) lit. c) și d).