Lege nr. 99

Capitolul IV - Modalitățile de atribuire

Secţiunea 2 - Instrumente și tehnici specifice de atribuire a contractelor sectoriale

Paragraful 3 - Licitația electronică

Articol nr. 145

(1) Pe parcursul fiecărei runde a licitației electronice, entitatea contractantă are obligația de a comunica în mod instantaneu tuturor ofertanților cel puțin informațiile care sunt suficiente pentru ca aceștia să-și poată determina, în orice moment, poziția pe care o ocupă în clasament.

(2) Entitatea contractantă are dreptul de a comunica și alte informații privind: a) numărul participanților în runda respectivă a licitației electronice; b) prețurile sau valorile noi prezentate în cadrul rundei respective de către alți ofertanți, numai dacă acest lucru a fost prevăzut în documentele achiziției.

(3) Pe parcursul desfășurării rundelor licitației electronice, entitatea contractantă nu poate dezvălui, în nicio situație, identitatea ofertanților.