Lege nr. 101

Capitolul III - Contestația formulată pe cale administrativ-jurisdicțională

Secţiunea 3 - Soluționarea contestație

Articol nr. 16

(1) Sub sancțiunea respingerii contestației ca tardivă, aceasta se înaintează atât Consiliului, cât și autorității contractante, nu mai târziu de expirarea termenului legal de contestare.

(2) În termen de o zi lucrătoare de la primirea contestației, autoritatea contractantă are obligația să o publice în SEAP, fără a face referire la datele de identificare cu caracter personal ale contestatorului.

(3) În cazul procedurilor de atribuire a căror inițiere nu se realizează prin publicare în SEAP, prevederile art. 6 alin. (7) și (8) se aplică în mod corespunzător.

(4) În cazul neîndeplinirii obligației prevăzute la alin. (1), Consiliul înștiințează autoritatea contractantă despre existența contestației, iar autoritatea transmite punctul său de vedere asupra tardivității contestației și eventualele mijloacele de probă în acest sens.

(5) Toate notificările și actele procedurale se transmit prin poștă, fax și/sau mijloace electronice, cu confirmare de primire.