(1) Sistemul național de achiziții sectoriale cuprinde funcții de reglementare, asistență și sprijin operațional, control ex-ante, control ex-post, monitorizare, supervizare, detectarea conflictului de interese, combaterea licitațiilor trucate și alte funcții având ca obiectiv respectarea principiilor prevăzute la art. 2 alin. (2).
(2) Prin normele metodologice de aplicare a prevederilor prezentei legi se detaliază obligațiile și responsabilitățile specifice ale entităților contractante în raport cu îndeplinirea acestor funcții.