(1) Prezenta lege nu se aplică contractelor de achiziție publică/acordurilor-cadru și concursurilor de soluții pe care autoritatea contractantă este obligată să le atribuie sau să le organizeze conform unor proceduri de atribuire diferite de cele prevăzute în prezenta lege, stabilite printr-un instrument juridic care creează obligații de drept internațional public, încheiat în conformitate cu Tratatele, între România și una ori mai multe țări terțe sau subdiviziuni ale acestora, organizații internaționale, care vizează lucrări, produse ori servicii destinate implementării sau exploatării în comun a unui proiect de către semnatari.
(2) Autoritățile contractante au obligația de a informa ANAP cu privire la acordurile prevăzute la alin. (1) existente în domeniul lor de activitate, încheiate în conformitate cu Tratatele.
(3) ANAP are obligația de a comunica Comisiei Europene informațiile primite potrivit alin. (2).
(4) Prezenta lege nu se aplică contractelor de achiziție publică/acordurilor-cadru și concursurilor de soluții care sunt atribuite sau organizate de autoritatea contractantă în conformitate cu regulile în materie de achiziții stabilite de o organizație internațională ori de o instituție financiară internațională, în cazul în care contractele de achiziție publică/acordurile-cadru sau concursurile de soluții în cauză sunt finanțate integral de organizația ori instituția respectivă.
(5) În cazul contractelor de achiziție publică/acordurilor-cadru și al concursurilor de soluții cofinanțate în cea mai mare parte de o organizație internațională sau de o instituție financiară internațională, părțile convin asupra procedurilor de atribuire aplicabile.
(6) În cazul contractelor de achiziție publică/acordurilor-cadru și al concursurilor de soluții care implică aspecte de apărare sau securitate și care sunt atribuite ori se organizează conform unor norme internaționale sunt aplicabile dispozițiile art. 39.