(1) În cazul contractelor care acoperă mai multe activități, entitățile contractante pot alege să atribuie contracte distincte pentru fiecare activitate în parte sau să atribuie un singur contract. Decizia de atribuire a unui singur contract și atribuirea mai multor contracte separate nu poate fi luată în scopul excluderii contractului sectorial sau a contractelor sectoriale din domeniul de aplicare al prezentei legi sau, după caz, al legii privind achizițiile publice sau al legii privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii.
(2) În cazul în care, în temeiul alin. (1), entitățile contractante aleg să atribuie contracte distincte, regimul juridic și actul normativ care se aplică atribuirii fiecăruia dintre aceste contracte distincte sunt cele determinate în funcție de caracteristicile fiecărei activități avute în vedere.
(3) Prin excepție de la prevederile art. 31 și 32, dacă entitățile contractante aleg să atribuie un singur contract, se aplică prevederile alin. (5) și (6) din prezentul articol.
(4) Prin excepție de la prevederile alin. (3), dacă una dintre activitățile vizate este reglementată de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2011, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 195/2012, sau de alte acte normative emise în temeiul art. 20 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2011, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 195/2012, în legătură cu situațiile prevăzute la art. 346 din TFUE, se aplică prevederile art. 43—45.
(5) În cazul contractelor care acoperă mai multe activități, regimul juridic și actul normativ aplicabil se stabilesc în funcție de activitatea principală.
(6) În cazul contractelor în privința cărora este în mod obiectiv imposibil să se stabilească activitatea principală, regimul juridic și actul normativ aplicabil se stabilesc în funcție de următoarele criterii: a) dacă una dintre activități face obiectul dispozițiilor prezentei legi, iar cealaltă activitate face obiectul legii privind achizițiile publice, contractul se atribuie conform dispozițiilor legii privind achizițiile publice; b) dacă una dintre activități face obiectul dispozițiilor prezentei legi, iar cealaltă activitate face obiectul legii privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii, contractul se atribuie în conformitate cu prezenta lege; c) dacă una dintre activități face obiectul dispozițiilor prezentei legi, iar cealaltă activitate nu intră sub incidența prezentei legi și nici a legii privind achizițiile publice sau a legii privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii, contractul se atribuie conform dispozițiilor prezentei legi.