Lege nr. 99

Capitolul II - Exceptări

Secţiunea 2 - Achiziții care includ aspecte de apărare și securitate

Paragraful 4 - ontracte sectoriale și concursuri de soluții care implică aspecte de apărare sau securitate, atribuite sau organizate conform unor norme internaționale

Articol nr. 46

(1) Prezenta lege nu este aplicabilă contractelor sectoriale și concursurilor de soluții care implică aspecte de apărare sau de securitate și pe care entitatea contractantă este obligată să le atribuie sau să le organizeze conform unor proceduri de atribuire diferite de cele prevăzute în prezenta lege, stabilite în unul dintre următoarele moduri: a) printr-un acord sau înțelegere internațională, încheiat în conformitate cu Tratatele, între România și una sau mai multe țări terțe ori subdiviziuni ale acestora, care vizează lucrări, produse sau servicii destinate implementării sau exploatării în comun a unui proiect de către semnatari; b) printr-un acord sau un aranjament internațional referitor la staționarea de trupe și care vizează operatorii economici ai unui stat membru sau ai unei țări terțe; c) de către o organizație internațională.

(2) Entitățile contractante au obligația de a informa ANAP cu privire la acordurile prevăzute la alin. (1) lit. a) existente în domeniul lor de activitate.

(3) ANAP are obligația de a comunica Comisiei Europene informațiile primite potrivit alin. (2).

(4) Prezenta lege nu este aplicabilă contractelor sectoriale și concursurilor de soluții care implică aspecte de apărare sau de securitate și care sunt atribuite sau organizate de entitatea contractantă în conformitate cu regulile în materie de achiziții stabilite de o organizație internațională sau de o instituție financiară internațională, în cazul în care contractele sectoriale sau concursurile de soluții în cauză sunt finanțate integral de organizația sau instituția respectivă, precum și în cazul în care legislația prevede altfel.

(5) În cazul contractelor sectoriale și al concursurilor de soluții care implică aspecte de apărare sau de securitate cofinanțate în cea mai mare parte de o organizație internațională sau de o instituție financiară internațională, părțile convin asupra procedurilor de atribuire aplicabile.

(6) Prezenta lege nu este aplicabilă contractelor de achiziție sectorială/acordurilor-cadru și concursurilor de soluții care implică aspecte de apărare și securitate națională și pe care entitatea contractantă le atribuie unei organizații internaționale.