Lege nr. 100

Capitolul IV - Reguli privind atribuirea contractelor de concesiune

Secţiunea 2 - Licitația deschisă

Articol nr. 51

(1) Licitația deschisă se inițiază prin transmiterea spre publicare a unui anunț de concesionare, potrivit prevederilor art. 63, prin care entitatea contractantă solicită operatorilor economici depunerea de oferte.

(2) Procedura de licitație deschisă se desfășoară, de regulă, într-o singură etapă.

(3) Entitatea contractantă poate stabili prin anunțul de concesionare și documentația de atribuire ca procedura de licitație deschisă să se desfășoare în două etape, cu respectarea prevederilor art. 52—54: a) prima etapă — depunerea ofertelor elaborate în conformitate cu informațiile și cerințele prevăzute în documentația de atribuire, însoțită de documentele care demonstrează îndeplinirea criteriilor de calificare și de selecție stabilite de entitatea contractantă; b) etapa a doua — negocieri în vederea îmbunătățirii ofertelor admisibile și evaluarea ofertelor îmbunătățite, prin aplicarea criteriilor de atribuire.

(4) În cazul în care alege să aplice procedura licitației deschise cu etapă de negociere, entitatea contractantă stabilește prin documentația de atribuire elementele care pot face obiectul negocierii.

(5) În cuprinsul documentației de atribuire entitatea contractantă definește obiectul concesiunii de lucrări sau al concesiunii de servicii prin descrierea necesităților autorității contractante și a caracteristicilor solicitate pentru lucrările sau serviciile care urmează a fi concesionate și stabilește criteriile de atribuire, precum și modul de repartizare a riscurilor.

(6) În cadrul descrierii elementelor prevăzute la alin. (5) entitatea contractantă stabilește care sunt cerințele minime pe care ofertele trebuie să le îndeplinească.

(7) Informațiile furnizate prin documentația de atribuire trebuie să fie suficient de precise, clare și complete pentru a permite operatorilor economici să determine natura și obiectul concesiunii de lucrări sau ale concesiunii de servicii, iar pe baza acestora să decidă transmiterea unei oferte sau neparticiparea la procedura de atribuire.