Lege nr. 101

Capitolul VI - Sistemul de remedii judiciar

Secţiunea 3 - Nulitatea contractelor

Articol nr. 61

(1) Litigiile la care se face referire la art. 58 alin. (1) se soluționează de urgență și cu precădere de către secția contencios administrativ și fiscal a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul reclamantului sau pârâtului.

(2) Sentința tribunalului poate fi atacată numai cu recurs, în termen de 30 de zile de la data comunicării, la secția contencios administrativ și fiscal a curții de apel, care judecă în complet specializat în achiziții publice. Recursul este soluționat de urgență și cu precădere, într-un termen care nu va depăși 30 de zile de la data sesizării legale a instanței.

(3) Hotărârea judecătorească prin care a fost admisă acțiunea în constatarea nulității absolute și s-a dispus repunerea părților în situația anterioară constituie titlu executoriu.

(4) Responsabil pentru aducerea la îndeplinire a hotărârii judecătorești este conducătorul autorității contractante.

(5) Autoritatea contractantă notifică ANAP măsurile privind executarea hotărârii judecătorești rămase definitive.