(1) În cazul în care Consiliul constată abordări diferite în hotărârile judecătorești definitive din cauze similare în materia achizițiilor publice, achizițiilor sectoriale sau concesiunilor, va sesiza și transmite Curții de Apel București hotărârile judecătorești respective, în copie, în vederea declanșării la Înalta Curte de Casație și Justiție a procedurii de pronunțare asupra problemelor de drept care au fost soluționate diferit de instanțele judecătorești, potrivit prevederilor Legii nr. 134/2010, republicată, cu modificările ulterioare.
(2) Dacă hotărârile divergente aparțin aceleiași instanțe de judecată, Consiliul poate solicita exprimarea unui punct de vedere asupra predictibilității interpretării prevederilor legale de către respectiva instanță.
(3) Prevederile alin. (1) și (2) pot fi aplicate și de ANAP.