(1) Cerințele tehnice și funcționale sunt stabilite prin documentația de atribuire și definesc caracteristicile necesare ale lucrărilor/serviciilor care fac obiectul concesiunii.
(2) Cerințele prevăzute la alin. (1) pot, de asemenea, să vizeze procesul specific de producție sau de furnizare a lucrărilor/serviciilor solicitate, cu condiția să fie legate de obiectul concesiunii și proporționale cu valoarea și obiectivele acesteia. (3) Modalitățile de definire a cerințelor tehnice și funcționale se stabilesc prin normele metodologice de aplicare a prevederilor prezentei legi.