Lege nr. 100

Capitolul IV - Reguli privind atribuirea contractelor de concesiune

Secţiunea 5 - Elaborarea documentației de atribuire

Paragraful 3 - Criterii de calificare și selecție

Articol nr. 75

(1) Entitatea contractantă are dreptul de a aplica în cadrul procedurii de atribuire numai criterii de calificare și selecție nediscriminatorii și proporționale cu obiectul concesiunii de lucrări sau al concesiunii de servicii, referitoare la: a) motivele de excludere a candidatului/ofertantului; b) capacitatea candidatului/ofertantului.

(2) Entitatea contractantă verifică îndeplinirea criteriilor de calificare și de selecție pe baza declarațiilor pe propria răspundere, precum și pe baza documentelor care trebuie prezentate ca dovadă, în conformitate cu cele menționate în anunțul de concesionare.

(3) Criteriile de calificare și de selecție trebuie să aibă legătură și să fie proporționale cu nevoia de a asigura capacitatea concesionarului de a executa contractul de concesiune, luând în considerare obiectul concesiunii de lucrări sau al concesiunii de servicii și scopul de a asigura o concurență reală.