Lege nr. 100

Capitolul IV - Reguli privind atribuirea contractelor de concesiune

Secţiunea 5 - Elaborarea documentației de atribuire

Paragraful 3 - Criterii de calificare și selecție

Articol nr. 76

(1) Operatorul economic are dreptul, dacă este cazul și în legătură cu un anumit contract de concesiune, să recurgă la susținerea unui/unor terț/terți în ceea ce privește îndeplinirea criteriilor referitoare la situația economică și financiară și/sau a criteriilor privind capacitatea tehnică și profesională, indiferent de natura relațiilor juridice existente între operatorul economic și terțul/terții respectiv/respectivi.

(2) În cazul în care operatorul economic își demonstrează situația economică și financiară și/sau capacitatea tehnică și profesională invocând și susținerea acordată de către unul sau mai mulți terți, potrivit prevederilor alin. (1), atunci operatorul economic are obligația de a dovedi entității contractante că a luat toate măsurile necesare pentru a avea acces în orice moment la resursele necesare, prezentând un angajament în acest sens din partea terțului/terților susținător/susținători.

(3) În cazul în care un operator economic demonstrează îndeplinirea criteriilor referitoare la situația financiară invocând susținerea unui terț, entitatea contractantă poate solicita ca operatorul economic și terțul susținător să răspundă în mod solidar pentru executarea contractului de concesiune.

(4) Prin normele metodologice de aplicare a prevederilor prezentei legi se stabilesc prevederi sau cerințe standard în legătură cu modalitățile de îndeplinire a criteriilor referitoare la situația economică și financiară și capacitatea tehnică și profesională prin susținere acordată de unul sau mai mulți terți.