Lege nr. 98

Capitolul III - Modalități de atribuire

Secţiunea 1 - Proceduri de atribuire

Paragraful 5 - Dialogul competitiv

Articol nr. 92

(1) Autoritatea contractantă are dreptul de a desfășura dialogul în runde succesive, cu scopul de a reduce numărul de soluții care urmează să fie discutate în etapa dialogului.

(2) Reducerea numărului de soluții potrivit dispozițiilor alin. (1) se realizează numai pe baza factorilor de evaluare stabiliți prin anunțul de participare și/sau documentul descriptiv prevăzut la art. 90 alin. (1).

(3) Aplicarea opțiunii prevăzute la alin. (1) trebuie indicată de autoritatea contractantă în cadrul anunțului de participare și/sau al documentului descriptiv prevăzut la art. 90 alin. (1).

(4) Autoritatea contractantă continuă dialogul până când este în măsură să identifice soluția/soluțiile apte să satisfacă necesitățile sale.

(5) După ce a declarat încheiată etapa dialogului și a informat în acest sens candidații rămași în competiție, autoritatea contractantă îi invită pe fiecare dintre aceștia să depună ofertele finale pe baza soluției sau soluțiilor prezentate și specificate în cursul dialogului.

(6) Ofertele finale prevăzute la alin. (5) cuprind toate elementele solicitate și necesare pentru realizarea proiectului.

(7) Autoritatea contractantă are dreptul de a solicita clarificări, precizări și îmbunătățiri ale ofertelor finale.

(8) Clarificările, precizările și îmbunătățirile prevăzute la alin. (7), precum și orice informații suplimentare transmise de ofertant nu pot să conducă la modificarea elementelor esențiale ale procedurii de atribuire, inclusiv ale necesităților și cerințelor stabilite în anunțul de participare și/sau documentul descriptiv prevăzut la art. 90 alin. (1), în cazul în care modificarea acestor elemente, necesități și cerințe este susceptibilă a denatura concurența sau a avea un efect discriminatoriu.