Hotărâre de guvern nr. 394

Capitolul IV - Executarea contractului sectorial/acordului-cadru

Secţiunea 2 - Modificarea şi finalizarea contractului sectorial/acordului-cadru

Articol nr. 160

(1) Entitatea contractantă are dreptul de a prelungi durata contractelor de furnizare sau de servicii cu caracter de regularitate, încheiate în anul precedent şi a căror durată normală de îndeplinire expiră la data de 31 decembrie, dacă se îndeplinesc, în mod cumulativ, următoarele condiţii: a) în documentaţia de atribuire, elaborată cu ocazia atribuirii contractului iniţial, s-au prevăzut posibilitatea de suplimentare a cantităţilor de produse şi servicii deja achiziţionate, precum şi nivelul maxim până la care va fi posibilă o astfel de suplimentare; b) în documentaţia de atribuire, precum şi în contract este prevăzută în mod explicit o clauză prin care dreptul entităţii contractante de a opta pentru suplimentarea cantităţilor de produse sau de servicii este condiţionat de existenţa resurselor financiare alocate cu această destinaţie; c) valoarea estimată a contractului iniţial s-a determinat prin luarea în considerare a variantei în care entitatea contractantă optează pentru suplimentarea la nivelul maxim prevăzut a cantităţilor de produse sau servicii; d) prelungirea contractului iniţial nu poate depăşi o durată de 4 luni de la data expirării duratei iniţiale de îndeplinire a acestuia.

(2) După modificarea contractului în sensul alin. (1), în termen de 30 de zile, entitatea contractantă are obligaţia publicării anunţului privind modificarea contractului prin intermediul SEAP.