Hotărâre de guvern nr. 394

Capitolul I - Dispoziţii generale şi organizatorice privind înregistrarea, reînnoirea şi recuperarea înregistrării în SEAP

Secţiunea 1 - Dispoziţii generale

Articol nr. 3

(1) Referatul de necesitate reprezintă un document intern emis de fiecare compartiment din cadrul entităţii contractante în ultimul trimestru al anului în curs pentru anul viitor, care cuprinde necesităţile de produse, servicii şi lucrări identificate, precum şi preţul unitar/total al necesităţilor.

(2) Prin excepţie de la alin. (1), în cazul în care necesitatea nu este previzibilă sau nu poate fi identificată în ultimul trimestru al anului în curs pentru anul următor, referatele de necesitate pot fi elaborate la momentul identificării necesităţii.

(3) Ori de câte ori este necesar, referatul de necesitate poate suporta modificări, în următoarele condiţii: a) modificarea să se realizeze înainte de iniţierea procedurii de atribuire, cu luarea în considerare a timpului necesar modificării programului anual al achiziţiilor sectoriale şi aprobării acestuia; b) compartimentul intern specializat în domeniul achiziţiilor sectoriale să fie notificat în timp util cu privire la modificarea respectivă, astfel încât să poată întreprinde toate diligenţele necesare realizării achiziţiei.