(1) În cazul contractului de furnizare, entitatea contractantă are obligaţia de a elibera/restitui garanţia de bună execuţie în cel mult 14 zile de la data întocmirii procesului-verbal de recepţie a produselor care fac obiectul contractului sectorial/contractului subsecvent şi/sau de la plata facturii finale, dacă nu a ridicat până la acea dată pretenţii asupra ei.
(2) În cazul contractului de servicii, entitatea contractantă are obligaţia de a elibera/restitui garanţia de bună execuţie în cel mult 14 zile de la data îndeplinirii de către contractant a obligaţiilor asumate prin contractul sectorial/contractul subsecvent respectiv, dacă nu a ridicat până la acea dată pretenţii asupra ei.
(3) În cazul contractelor de servicii de proiectare, entitatea contractantă are obligaţia de a elibera/restitui garanţia de bună execuţie după cum urmează: a) valoarea garanţiei de bună execuţie aferentă studiilor de prefezabilitate şi/sau fezabilitate, în termen de 14 zile de la data predării şi însuşirii/aprobării documentaţiei tehnico-economice respective sau de la data finalizării tuturor obligaţiilor contractului de servicii, dacă nu a ridicat până la acea dată pretenţii asupra ei; b) valoarea garanţiei de bună execuţie aferentă proiectului tehnic şi/sau detaliilor de execuţie, în termen de 14 zile de la data încheierii procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor executate în baza proiectului respectiv, dacă nu a ridicat până la acea dată pretenţii asupra ei, dar nu mai târziu de 3 ani de la predarea respectivelor documentaţii tehnice, în situaţia în care entitatea contractantă nu a atribuit în această perioadă contractul de lucrări în cauză; c) valoarea garanţiei de bună execuţie aferentă serviciilor de supervizare a lucrărilor/dirigenţie de şantier, în termen de 14 zile de la data emiterii raportului final de supervizare/expirarea duratei de garanţie acordată lucrării în cauză.
(4) În cazul contractelor de lucrări, entitatea contractantă are obligaţia de a elibera/restitui garanţia de bună execuţie după cum urmează: a) 70% din valoarea garanţiei, în termen de 14 zile de la data încheierii procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor, dacă nu a ridicat până la acea dată pretenţii asupra ei, iar riscul pentru vicii ascunse este minim; b) restul de 30% din valoarea garanţiei, la expirarea perioadei de garanţie a lucrărilor executate, pe baza procesului-verbal de recepţie finală.
(5) Procesele-verbale de recepţie la terminarea lucrărilor şi, respectiv, de recepţie finală pot fi întocmite şi pentru părţi/obiecte din/de lucrare, dacă acestea sunt distincte din punct de vedere fizic şi funcţional, proporţional cu valoarea lucrărilor recepţionate.